Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Duminică, 26 august, se vor încheia cursurile celei de-a treia ediții a Școlii de vară organizată de biserica Sfântul Mina din Constanța. 147 de copii, cu vârstele între 2 și 14 ani, care și-au petrecut vacanța în curtea bisericii, vor marca absolvirea școlii de vară printr-un...
În preajma Crăciunului, parohia Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța își intensifică activitatea socială. Astfel, până de praznicul Nașterii Domnului, vor fi derulate trei proiecte.
Primul dintre ele, la care parohia este partener, se numește „Oricine poate fi Moș Crăciun” și ...
Originea sarbatorii Inaltarii Sfintei Cruci
Inaltarea Sfintei Cruci este praznuita in fiecare an, pe 14 septembrie. Mentionam ca in anul 335 a fost ridicata o biserica pe locul mormantului Domnului. Ea a fost sfintita in 335, pe 13 septembrie. In urmatoarea zi, pe 14 septembrie, Episcopul Macarie al Ierusalimului a ridicat crucea pe care a...
În ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva, la Slujba Sfintei Liturghii ce a avut loc pe un podium special amenajat, pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, au participat peste 30.000 de credincioși. În același timp, la rândul întins pe 3,5 kilometri, peste 55.000 de pelerini au...
Nu cautand la fata omului sa aveti credinta in...
Credinţa în Domnul slavei, păstrată de turma credincioşilor cărora Sfântul Iacov li se adresează, le impune acestora obligaţia de a se purta cu toţi oamenii numai în lumina Evangheliei. In Hristos nu există deosebire între persoane în legătură cu aspectele exterioare, adică starea...
Straiele si racla Cuvioasei Parascheva
Cuvioasa Parascheva nu s-a îngrijit a avea un adăpost ori vreo chilie şi iată că are mii de biserici în toată lumea. Parascheva nu a purtat grijă de veşmintele trupului şi, acoperindu-se mai mult cu zdrenţe, iată că are neîncetată slavă, dăruind sfinţire acoperămintelor care acum...
Mosul Gheorghe
Moşul Gheorghe a fost cunoscut şi cinstit ca sfânt nu numai în România, dar şi la Athos. Şi astăzi încă poporul îl consideră ca pe un sfânt al veacului nostru. S-a născut în 1846 într-un sat din Transilvania, Şugag. A fost căsătorit şi în casa sa se citea în fiecare
zi Psaltir...
Biserica Sfintei Cruci și a Sf. Vasile cel Mare de pe Calea Victoriei din București se pregătește de hram, care va fi serbat, printr-un program liturgic și cultural deosebit, în perioada 13-15 septembrie.
Programul Sarbatorii Sfintei Cuvioase Parascheva...
Anul acesta, alături de sfintele moaște ale Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, și sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Anul 2024 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Rom...
Programul Sarbatorii Sfintei Cuvioase Parascheva...
Pelerinajul închinat hramului Catedralei Mitropolitane din Iaşi va începe miercuri dimineață, 8 octombrie 2025, de la ora 6.00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ulterior acestui moment, racla cu sfintele moaște va fi purtată în cadrul tradiţionalei procesiuni...
Acatistul Sfintilor Brancoveni
Acatistul Sfintilor Brancoveni - Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi.
Manastirea Stanisoara
La sihastria Nucet-Stanisoara, primul asezamant monahal a fost un schit construit din lemn. Sihastrii retrasi aici si-au facut pesteri in muntii singuratici, ocupandu-se exclusiv cu rugaciunea si cu lecturile sfinte. Asezamantul monahal de la Stanisoara
Manastirea Cernica - suflarea duhului peste ape
Manastirea Cernica, situata la 14 km de Bucuresti, pe DN 3, si ctitorita la inceputul secolului 17, continua sa uimeasca prin istoria ei minunata si prin marea ei forta duhovniceasca.
Unitate si diversitate in Faptele Apostolilor
Toti crestinii sunt unanimi in recunoasterea adevarului de necontestat, ca Domnul nostru Iisus Hristos a intemeiat o singura Biserica, ca organ de continuare a operei Sale mintuitoare si ca Biserica a luat fiinta in chip vizibil in ziua Cincizecimii
Primirea Traditiei in timpul de azi din punct de...
In tema indicata in titlul acesta e implicata intrebarea : Mai poate crestinatatea de azi primi, dupa opinia ortodoxa, traditia de pana acum in intregimea ei si in acelasi mod ca pana acum ? De aceea pentru a raspunde la intrebarea despre primirea traditiei
Semnele sfarsitului si motivul nevazut al...
Conform Sfintei Scripturi, desi nu se va putea prevedea cu siguranta momentul sfarsitului lumii, totusi vor fi unele semne care pot sa indice cu oarecare probabilitate apropierea sfarsitului. Desigur ca si aceste semne sunt supuse unei ambiguitati.
Prezenta reala sacramentala a Domnului in...
Euharistia este misterul prezentei celei mai depline si a lucrarii celei mai eficace a lui Iisus Hristos in biserica si prin ea in lume. El este prezent in Euharistie cu trupul Sau luat din Fecioara Maria, rastignit pe cruce, inviat, inaltat la cer si tronand la dreapta Tatalui.
Euharistia ca jertfa si taina a comunitatii...
Euharistia nu e numai sacramentul culminant in care, sub chipurile painii si vinului ni se ofera spre impartasire ca dat divin culminant Trupul si Sangele Domnului cu toata viata divina aflatoare in ele, spre asemanarea si unirea noastra cu El si deci spre mantuirea noastra si viata de
Natura Sinodicitatii
Una dintre aceste baze este umanitatea ca intreg identic dupa fiinta, dar divers in persoanele care il constituie. Noi, oamenii, suntem una dupa fiinta noastra umana, dar deosebiti ca persoane. Comunicam in chip firesc si necesar, dar ne alegem partenerii
Sfintirea si indumnezeirea omului
Astazi, mai mult ca oricand, foarte multi crestini si mai ales tineri, sunt atrasi de fenomenele mistice din afara crestinismului si a Bisericii Ortodoxe. Ei sunt captati de religiile orientale, de mistica indiana, de cultele misterice, de spiritism, de teosofie, de Yoga, de meditatia...